Angajaţi ai primăriei audiaţi de Antifraudă

Actualitate

Această săptămână a început cu emoţii pentru opt funcţionari din Primăria Botoşani, care au fost chemaţi la audieri la Bucureşti, la Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF). Printre aceştia s-au aflat fostul viceprimar Romulus Eram, fostul consilier local Nicolina Chirilă, Dana Aniţei, şeful Serviciului Achiziţii, şi Mirela Ghiorghiţă, directorul economic al primăriei.

În hârtia prin care funcţionarii au fost chemaţi la audieri nu se specifică motivul, însă misterul a fost elucidat la discuţiile cu reprezentanţii DLAF. De câţiva ani, Direcţia Naţională Anticorupţie face cercetări vizând proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare, în baza finanţării europene de 45,2 milioane de lei. DNA a cerut un punct de vedere de la DLAF, iar această structură centrală a cerut clarificări de la membrii comisiei de licitaţie care au stabilit consultantul pe proiect. „Au fost două firme şi a câştigat Avensa, într-o asociere cu încă o firmă. Problemele sunt legate de modul de stabilire a câştigătorului. Există suspiciuni precum că această licitaţie ar fi fost redirecţionată către firma câştigătoare”, a declarat ieri Romulus Eram, care a precizat că, din punctul de vedere al angajaţilor primăriei, procedura a fost corectă.

În 2015, cu ocazia verificării unor documente ridicate de la primărie, procurorii DNA au descoperit că, în perioada 2007-2011, primarul Cătălin Flutur ar fi semnat contracte de peste opt milioane de lei cu firma Avensa Consulting Iaşi, societate la care era angajat fiul acestuia, Alexandru Flutur. Cercetările vizau un posibil conflict de interese.

Contractele cu Avensa au vizat consultanţa pe mai multe proiecte europene, printre care şi cel privind reabilitarea sistemului de termoficare. Încă de la demararea cercetărilor, Cătălin Flutur a explicat că fiul său nu era angajat la Avensa când firma ieşeană a început colaborarea cu primăria.

 

 
 
Vizualizari: 970. |   Noteaza articolul :
  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  |  Nota curenta: 5.0 din 1 vot
Comentarii

Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

    Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!

    Autentificare:
    Am uitat parola
    Inregistrare
    Tine-ma minte
    Poza Zilei: De când cu măririle astea de salarii s-au introdus şi cărucioare mai rezistente la cumpărături.