Generaţia tâlharilor

Actualitate

Sub teroare. Aşa au început să trăiască bătrânii rămaşi singuri, care de frica jafurilor nici nu mai ştiu cum să se apere. Iar ultimele arestări operate în judeţ confirmă temerile acestora, arătând, dincolo de toate, că în mai multe localităţi au apărut, de câţiva ani, mai mulţi tineri fără căpătâi care trăiesc mai mult din furturi şi tâlhării.

Luni, poliţiştii au ridicat un tânăr din Truşeşti, care jefuise un bărbat în seara de 5 octombrie. Individul furase din maşină o sumă de bani şi mai multe bunuri, dar a fost prins de poliţişti şi acuzat de tâlhărie calificată.

Părea să fie un furt absolut banal, însă judecătorii au dispus arestarea atacatorului. Astfel, deşi are 20 de ani, Răzvan C. a adunat deja 914 zile de puşcărie, adică aproape trei ani petrecuţi după gratii. Primul jaf l-a comis când avea 14 ani, când, împreună cu un alt amic, a pus ochii pe un consătean de 77 de ani, care abia luase pensia şi a mers în cârciumă, unde s-a îmbătat. Planul lor era să-l atace pe drum, dar un alt bărbat l-a dus pe bătrân acasă şi atunci au decis să intre pe el în locuinţă.

Surpriză, însă, pentru că atunci când au intrat în curte au dat peste alţi doi tineri de vreo 20 de ani, care veniseră şi ei exact în acelaşi scop. Au decis să acţioneze împreună şi au furat 850 de lei, pe care i-au împărţit mai apoi.

Trimişi în judecată, toţi au fost condamnaţi, Răzvan C. la o măsură educativă cu suspendare.

În februarie 2013 a urmat un alt atac. Acesta i-a furat atunci unui bărbat 1,50 lei găsiţi în buzunare, telefonul mobil şi bicicleta.

Următorul jaf a avut loc în 2015. Şi nu oricum - ziua în amiaza mare, într-o cârciumă. Nu i-a păsat nici măcar de faptul că totul era filmat. L-a prins de gât pe bărbat, l-a lovit, după care l-a buzunărit, la final lovindu-l din nou. A fost prins de poliţişti cu cardurile ascunse în ciorapi. De data aceasta a fost trimis patru ani după gratii. Asta în condiţiile în care era minor.

A fost eliberat condiţionat la sfârşitul lui iulie 2016, dar a rezistat în libertate până luni.

Săptămâna trecută, instanţa a mai arestat un tânăr - Andrei D., de 17 ani, din Hlipiceni. Intrase într-o casă de unde a furat mai multe bijuterii din aur. Dar arestarea nu a fost întâmplătoare, adolescentul fiind şi el un „cunoscut” al poliţiştilor. Nici nu împlinise 14 ani când s-a apucat de furat, dar poliţiştii nu au avut ce să-i facă pentru că era minor.

Poliţiştii vorbesc de peste 300 de astfel de fapte comise de tineri numai anul acesta, multe dintre ele depăşind de mult limita teribilismului specific vârstei. De altfel, poliţiştii vorbesc de circa 240 de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani cu apucături de infractori.

Bătrânii din mediul rural se crucesc şi se întreabă de unde au apărut aceştia, pentru că pe mulţi nici nu îi cunosc, însă explicaţiile vin tot din comunitate - sunt copiii celor plecaţi la muncă în alte oraşe pe vremea comuniştilor şi care, rămaşi fără locuri de muncă, cu familiile destrămate, au căzut în patima beţiei şi s-au întors la obârşie.

 

Subiectul este tratata pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 
 
Vizualizari: 2180. |   Noteaza articolul :
  • Currently 4.75/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  |  Nota curenta: 4.8 din 4 voturi
Comentarii

Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

  • 1. de cineva:
    CONDAMNAT LA 4 ANI, ELIBERAT DUPA MAI PUTIN DE UN AN. Generatia judecatorilor milosi. Incurajeaza infractiunile, cand au vazut talharii ca nu risca nimic, au continuat cu jafurile.
    2017-10-12, 13:29:32
  • 2. de Constantin:
    Trebuie fiecare acasa sa se apere cu mijloace improvizate s-au arme de atacul acestor banditi . Se impune totusi lege corecta cu proprietarul daca intrusul vinovat va fi scos cu picioarele inainte din casa s-au curtea proprietate .
    2017-10-12, 17:11:49

Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!

Autentificare:
Am uitat parola
Inregistrare
Tine-ma minte
Poza Zilei: De când cu măririle astea de salarii s-au introdus şi cărucioare mai rezistente la cumpărături.