LOCAL: Avertisment de accentuare a sărăciei venit dinspre "Cartel Alfa"

Ultima ora

Cu câteva luni înainte de trecerea contribuţiilor din sarcina angajatorilor în cea a salariaţilor şi după ce a văzut că ultimile proteste au rămas fără reacţii din partea guvernanţilor, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” a lansat în spaţiul public o scrisoare deschisă către membrii de partid ai PSD, în care le cere să se împotrivească schimbărilor fiscale anunţate pentru începutul anului viitor. Explicând că aceste acţiuni vor sărăci şi mai mult populaţia României pe termen lung, reprezentanţii confederaţiei atrag atenţia că reducerile de taxe promise lucrătorilor, scăderea impozitului de la 16% la 10% și contribuțiile cu 4,25%, realizate simultan cu transferul contribuțiilor, vor fi înghiţite integral de zona patronatului, prin creşterea profiturilor. “Având în vedere că reducerea din 2015, cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor, a fost acordată integral angajatorului, acum e rândul lucrătorilor să beneficieze. În condițiile în care nu există nici măcar garanţia că netul actual va fi păstrat, pentru toți lucrătorii, este cât se poate de clar că, în formula propusă, aceste reduceri promise nu se vor vedea în buzunarul lucrătorilor.”, se arată în scrisoare.

Documentul arată că atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, lucrătorul va fi prejudiciat. În momentul în care toate taxele sunt trecute în brutul lucrătorului, orice mărire ulterioară de salariu se va regăsi într-un procent mai mic în netul lucrătorului. Acesta îşi va suporta singur concediile medicale, riscul de accidente, condiţiile de muncă proaste organizate de către patronat şi nu îşi va putea recupera salariile în cazuri de insolvenţă a unităţilor unde munceşte. Creşteri salariale la bugetari în fapt sunt anulate de aceste creșteri de taxe, avertizează sindicaliştii, subliniind şi că, aşa cum s-a renunțat la impozitarea pe cifra de afaceri pentru zona patronală, trebuie susţinută şi forţa de muncă. 

 
 

Ultima modificare: 18:02:41

Vizualizari: 975. |   Noteaza articolul :
  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Comentarii

Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

    Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!

    Autentificare:
    Am uitat parola
    Inregistrare
    Tine-ma minte
    Poza Zilei: De când cu măririle astea de salarii s-au introdus şi cărucioare mai rezistente la cumpărături.