NAŢIONAL: Noul ambasador al Germaniei în vizită la Bucureşti

Ultima ora

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, l-a primit, joi, în vizită de prezentare, pe ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, prilej cu care și-a exprimat speranța că relațiile bune româno-germane vor contribui la unitatea Europei și la cooperarea reciproc avantajoasă. Întâistătătorul BOR l-a felicitat pe noul ambasador și i-a dorit succes în desfășurarea misiunii diplomatice în România. Potrivit unui comunicat al Biroul de presă al Patriarhiei Române patriarhul a apreciat sprijinul de care se bucură din partea comunităților catolice și protestante cei aproximativ cinci sute de mii de români din Germania. Diplomatul german a mulțumit pentru onoarea de a fi primit și a apreciat rolul "important și echilibrat" al Bisericii Ortodoxe în societatea românească. După cum precizează comunicatul, Cord Meier-Klodt consideră că evenimentele importante din ultima perioadă au arătat că "Uniunea Europeană nu este un dat, ci mai degrabă un proces care trebuie sprijinit". Totodată, în cadrul primirii de la reședința patriarhală, ambasadorul și-a exprimat disponibilitatea de a fi un partener apropiat al României în demersurile care pot pune în valoare stabilitatea proiectului european.

 
 

Ultima modificare: 16:25:10

Vizualizari: 1219. |   Noteaza articolul :
  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Comentarii

Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

    Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!

    Autentificare:
    Am uitat parola
    Inregistrare
    Tine-ma minte
    Poza Zilei: De când cu măririle astea de salarii s-au introdus şi cărucioare mai rezistente la cumpărături.